Home/Uncategorized/Cum te ajută un project manager în proiectul tău de construcții

Cum te ajută un project manager în proiectul tău de construcții

– Am primit dosarul de proiect cu autorizația de la arhitect și câteva numere de telefon cu constructori, instalatori, unii care aduc balastru și nisip, alții cu buldoexcavator care sapă și un diriginte de șantier care am înteles că trebuia să facă ceva acte.

– Am început să-mi construiesc casa. Sunt în fiecare zi pe șantier. Trebuie să-i urmăresc ce fac, altfel mă mut peste 4 ani…

– S-au terminat materialele. Trebuie să trec pe la apartament să le duc muncitorilor saci menajeri, materiale.

– Trebuie să verific în timp real lucrările. Doar știi cum se lucrează în construcții. Dacă nu e cineva care să-i urmărească…te miri ce mai apare.

– Abia reușesc să mă înțeleg cu meșterii de la casă. Una scrie în plan, alta fac. Parcă vorbim limbi diferite.

– Zici că nu mai trăiesc. Nu pot merge în concediu, că apare ceva, iar m-au chemat să merg la casă.

– Arhitectul zice una, inginerul zice alta. Pe cine să ascult??

– Dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aș mai construi nimic. Mi-am mâncat doi ani din viață pivotând de la un muncitor la altul, de la un inginer constructor la altul.

– Bugetul inițial e pe terminate, sunt o groază de lucruri care nu erau în proiect și totuși costă.

– Am și încasat o amendă de la Primărie pentru că nu am avut rampă de spălat cifa și era mizerie în fața terenului cum umblau cifele cu betonul.

Da, adevărul e că am auzit de multe ori frazele de mai sus. Atunci când începi să construiești, să renovezi sau să reabilitezi ai multe bătăi de cap. În primul rând, trebuie să faci rost de bani ca să ai casa. Apoi, trebuie să fii mereu în priză și să ai grijă că lucrurile merg conform planului.

Noi credem că de ultima parte te poți lipsi. Ultimul lucru de care ai nevoie e să stai de pază, să verifici tu (eventual în timp real) și să-ți pierzi timpul pe șantier. Mai ales dacă nici nu ești în domeniu, treaba asta poate să fie un adevărat calvar.

Într-un proiect de construcții e important să existe un responsabil, un project manager. Dar noi credem că NU clientul ar trebui să fie acela. De ce? Pentru că project managementul implică mult timp, pricepere și comunicare cu diverse categorii: de la arhitect la muncitori, de la funcționari la ingineri. Cineva trebuie să le integreze, să le gestioneze și să le managerieze performant.

O casă este un sistem al sistemelor

Chiar de aceea în proiectele de case eco-pasive și și reabilitările pe care le facem la EvoHouse, formăm și o echipă de project management din care face parte arhitectul – șef de proiect care a proiectat casa, unul dintre colegii noștri e project managerul proiectului, și un site manager. Concret, echipa preia proiectul, discută de la început și până la predarea casei cu proprietarii, dar și cu toți ceilalți actori implicați cum ar fi furnizorii de materiale, echipele de execuție, autoritățile locale. Pe scurt, ei răspund pentru realizarea proiectului și reprezintă interesele clientului nostru față de TOȚI cei implicați în proces.

Cum se traduce asta pentru proprietar?

Pe scurt, în confort psihic și emoțional. Și în timp să-ți vezi de viață, să muncești și să faci orice îți face plăcere. Și în rezultate concrete, măsurabile.

Când ai un project manager, nu ai de tras în 10 direcții, să discuți cu oameni din diverse domenii și să-i explici fiecăruia aceeași idee, nici nu îți prinzi urechile cu termeni, materiale și soluții tehnice pe care nu le înțelegi. Project managerul se ocupă de tot: discuți cu el de la început, când casa e doar o idee și până la final, când primești în mână cheia.

Îți explică în ce constă fiecare soluție pentru locuința ta, te ajută să iei o decizie dacă e nevoie, iar apoi ține legătura cu toți cei implicați. Integrat. Profesionist. Iar el îți prezintă stadiul, raportul și orice alte informații ai nevoie.
Sincer, am cunoscut cupluri care după ce s-au chinuit să-și construiască singuri casa, s-au și despărțit.

Nu ne înțelegeți greșit, nu au pus ei cărămizile sau betonul. Au avut câte un meșter pe fiecare feliuță. Sau chiar echipe. Dar munca asta de puzzle între diverși specialiști a însemnat pentru ei aproape ca și cum ar fi construit ei singuri.

E mult stres, iar mereu avem dorința de a face lucrurile bine. E evident să ne dorim să avem o casă frumoasă, eficientă, confortabilă, sănătoasă. Ceea ce e minunat. Atâta timp cât nu ne ucidem timpul, relația, productivitatea la serviciu, poate chiar și jobul (pentru că suntem pe șantier mai tot timpul).

Cât costă?

Culmea, ieși mai ieftin decât dacă ai fi TU propriul manager de proiect. Echipa noastră are marje semnificative de negociere, dar și competența profesională pentru a face acest lucru. Mai mult, permanent monitorizăm piața de materiale și servicii de construcții. Ca atare toate reducerile obținute le transferăm clienților noștri, onorariul nostru reprezintă un anumit procent din investiție, iar noi garantăm calitatea și performanța execuției la final.

Încă două caracteristici ale muncii cu noi: transparența și experiența profesională. Clădirlile noastre obțin fără emoții certificatele de casă pasivă care reprezintă performanța calității construcției.

În concluzie

Ca titlu informativ sunt bune filmulețele de pe YouTube, prezentările producătorilor de materiale și echipamente, dar nu vă lăsați influențați de aceste materiale pentru că a construi nu e o muncă de DIY (do it yourself). Mai bine căutați un manager de proiect cu o reputație solidă, referințe demonstrabile care să facă în locul vostru acest lucru.
Vă încurajăm să apelați la un project manager pentru proiectele voastre din construcții.

Noi doar așa lucrăm: facem proiectare și project management pentru proiectele noastre. Doar în felul acesta ne putem asigura că ajungem la calitatea dorită, în termenul stabilit, fără stres pentru proprietari, care-și pot vedea liniștiți de viață chiar și atunci când își construiesc casa.

Da, se poate!

By | 2020-03-13T10:35:44+00:00 March 13th, 2020|Uncategorized|0 Comments

About the Author:

evohouse

Leave A Comment