Home/evohouse/3 detalii de care să ții cont atunci când îți construiești o cabană pasivă

3 detalii de care să ții cont atunci când îți construiești o cabană pasivă

Mulți dintre clienții noștri ne întreabă dacă e posibil să-ți construiești o cabană pasivă.

Întrebarea vine în contextul în care tot mai multă lume își caută refugii și oaze ca să scape de orașele aglomerate cu aer închis și trafic greu de suportat.

Pandemia, la rândul ei, ne-a forțat pe mulți dintre noi să regândim modul în care trăim și locuim.

Munca de acasă e mai ușor de gestionat dacă în spatele casei tale e o curte mică sau chiar un drum pe care să pășești ca să ajungi mai ușor în pădure, de exemplu.

Din fericire, tot mai mulți dintre cei care visează cu ochii deschiși la o casă de vacanță se gândesc la natură și la sustenabilitatea ei. Își pun, deci, întrebarea dacă pot să construiască o cabană care să aibă toate proprietățile unei case pasive.

În cazul în care te gândești și tu la o cabană eco-pasivă, îți vom împărtăși în rândurile de mai jos 3 lucruri de care să ții cont atunci când alegi să o construiești.

Te lăsăm la final și cu un album foto în care să vezi cum arată cea mai recentă cabană pasivă pe care noi am proiectat-o și construit-o.

Așadar, dacă ai început să cauți idei de cabane pasive sau eco, e important să ai în minte următoarele detalii

  1.   Alege terenul potrivit

 Terenul unei cabane eco-pasive ar trebui să fie suficient de aproape de pădure încât să te simți în natură, dar îndeajuns de departe încât lumina să bată și să te bucuri de un consum redus de energie.

Probabil că terenul e cea mai mare provocare pentru că, în general, clienții vin cu locul gata stabilit și cer un proiect care să se adapteze nevoilor spațiului respectiv. Putem să facem cabane pe locuri deja stabilite, însă putem să garantăm că ele vor trece testul clădirilor pasive abia după ce facem o evaluare a terenului.

Terenul e baza oricărei construcții. Prin urmare, dacă vrei o cabană pasivă, clarifică-ți întâi conceptul și alege apoi terenul în care te vei instala. Știm, din experiență, ce greu e să inversezi ordinea operațiilor, dar așa cresc șansele să obții cabana pe care-o dorești.

  1.   Mai mic nu înseamă mai simplu

 Cabanele, în general, sunt mai mici decât casele, dar asta nu înseamnă neapărat că ele se fac mai ușor.

Regulile de care trebuie să ții cont atunci când ridici o clădire pasivă sunt multe și complexe. Din păcate, sunt aceleași și la 50 de metri pătrați și la 300 sau mai mult.

Dacă îți dorești ca a ta casă de vacanță să nu fie doar o cabană, ci clădirea pe care o visezi, atunci e necesar să o tratezi din start ca pe o casă pasivă, cu toate rigorile ei. Mai mult efort acum, mai multe recompense pe termen lung.

  1.   Execuția face diferența

 O proiectare bună este, fără îndoială, baza de la care trebuie să pornești atunci când alegi să-ți faci o cabană pasivă.

Cu toate astea, multe provocări apar în faza de șantier. Poți să ai cel mai tare proiect și cel mai bun arhitect. Dacă omiți etape importante în faza de execuție, riști să te alegi cu o cabană frumoasă, dar care nu va fi pasivă.

Iată de ce noi, EvoHouse, ducem proiectul de la A la Z, adică în toate etapele lui: concept, design, plan, șantier, chiar și birocrația specifică unei construcții noi. Vrem să ne asigurăm că toate standardele de calitate se respectă și că nimeni nu sabotează procesul.

Probabil că acum, în timp ce citești aceste rânduri, te întrebi dacă e posibil cu adevărat să-ți faci o cabană pasivă fără să-ți prinzi urechile în șantiere interminabile cu costuri exagerate.

Ei bine, în rândurile de mai jos îți vom scrie despre EvoCabin, cabana pasivă cu care ne mândrim și prin care vrem să-ți demonstrăm că ambițiile pot să se materializeze.

Am început proiectul în februarie 2018, iar familia s-a mutat la finele lui 2019.

Suprafață: 110 mp utili

Funcționalități

3 detalii de care să ții cont atunci când îți construiești o cabană pasivă

  3 dormitoare

  2 băi + 1 wc

  Un living de 40 m2 și cu 3.2m înălțime liberă

  Bucătărie de 10 m2

  Terasă acoperită de 50 m2

  Demisol garaj + spații depozitare

Iată mai jos câteva particularități ale cabanei și câteva fotografii din cadrul construcției EvoCabin:

EvoCabin se integrează perfect în contextul natural cu forma și materialitatea ei

EvoCabin se integrează perfect în contextul natural cu forma și materialitatea ei

Ușa de la intrare, la fel ca tot restul casei, este placată cu pin termotratat

Ușa de la intrare, la fel ca tot restul casei, este placată cu pin termotratat

Lemnul termotratat nu este vopsit, ci este lăsat să se îmbătrânească natural, iar astfel capătă cromatica tipică argintie

Lemnul termotratat nu este vopsit, ci este lăsat să se îmbătrânească natural, iar astfel capătă cromatica tipică argintie

Terasa de 50 mp este acoperită, oferind umbră și răcoare vara, la fel ca pădurea

Terasa de 50 mp este acoperită, oferind umbră și răcoare vara, la fel ca pădurea

Conceptul, o cabană A-frame inscrisă într-un triunghi echilateral, a fost dificil de proiectat și executat. Uneori se întâlneau 5 bucăți de CLT în același loc, dar am reușit cu sub 10mm toleranță să realizăm lucrarea, iar toată structura a rămas aparentă pe interior.

Legătura dintre terasă exterior și interior se face prin ușa glisantă de 5,4 m lățime

Legătura dintre terasă exterior și interior se face prin ușa glisantă de 5,4 m lățime

Suprafețele mari vitrate atent poziționate măresc spațiul interior, permit razele soarelui să încălzească cabana și oferă o panorama spectaculoasă.

Suprafețele mari vitrate atent poziționate măresc spațiul interior, permit razele soarelui să încălzească cabana și oferă o panorama spectaculoasă.

O provocare majoră a fost scara elicoidală asamblată din 38 de piese unicat, tăiate pe CNC

O provocare majoră a fost scara elicoidală asamblată din 38 de piese unicat, tăiate pe CNC

Proiectarea integrată a prefabricatelor și competențele meșterilor au fost solicitate la maximum.

Proiectarea integrată a prefabricatelor și competențele meșterilor au fost solicitate la maximum.

Tăiere de CNC local, cu precizie la milimetru

Tăiere de CNC local, cu precizie la milimetru

By | 2020-09-03T14:14:01+00:00 August 25th, 2020|evohouse|0 Comments

About the Author:

evohouse

Leave A Comment