Cum e să locuiești într-o casă pasivă. Povestea EvoHouse Coste

Fiecare casă e specială. Și are povestea ei. Casele pasive nu fac excepție de la această “regulă” – cum ne place nouă să o numim. Ne-am propus să împărtășim cu voi povestea caselor pe care le proiectăm. De la materiale, principii, eficiență, rezultate, până la familiile care trăiesc în ele, dorințele și ambițiile care au fost “combustibil” pentru ca o casă chiar să devină realitate.

Azi vrem să vă prezentăm EvoHouse Coste. Cum a apărut ea, al cui vis a fost, cum a ajuns de la idee la ceva real, palpabil. Am vorbit direct cu proprietarii pentru că deși noi am proiectat-o, ea n-ar fi devenit niciodată realitate dacă nu ar fi fost visul cuiva. EvoHouse Coste a fost visul Iulianei și al lui Răzvan Coste, doi tineri care s-au mutat aici în vara anului 2018, împreună cu cei doi copii ai lor, Marina și Casian și cu simpaticul lor cățel Happy.

 

11 luni: de la vis la mutarea în casă nouă, casa pasivă

Iuliana și Răzvan Coste au avut toamna trecută ziua de naștere. Sunt născuți la doar câteva zile diferență, așa că atunci când i-am vizitate în livingul lor încă mai puteam vedea cele două baloane aniversare pe care scrie mare 30. S-au mutat în EvoHouse Coste în 30 iulie 2018, iar sâmbătă, 10 noiembrie, și-au deschis casa pentru public la Zilele Deschise ale Caselor Pasive din Cluj. I-am vizitat și ne-au povestit despre casa lor. O casă caldă, primitoare, frumoasă, modernă și cu un grad mare de eficiență energetică.

“Lucrările la EvoHouse Coste au început în august 2017, iar în 30 iulie 2018 ne-am mutat aici, împreună cu cei doi copii ai noștri. Am participat, acum trei ani, la Zilele Deschise ale Caselor Pasive, la EvoHouse. Atunci am intrat în legătură cu echipa care mai apoi ne-a asistat. Aveam un proiect și știam ce ne dorim, știam câți metri pătrați dorim să aibă casa noastră, de ce avem nevoie și ce vrem pentru interior și exterior. Noi doi eram pe aceeași lungime de undă, iar echipa EvoHouse a știut cum să obțină toate informațiile astea de la noi. Binențeles că au fost diversiuni și contradicții între noi și echipă, nu e un proces deloc ușor să construiești o casă. Dar întotdeauna a fost loc de comunicare, de tras împreună în aceeași direcție, așa că am discutat și am găsit soluțiile potrivite pentru toate părțile. Asta a contat mult pentru mine, pentru noi.”, spune Iuliana Coste.

Iuliana și Răzvan au fost foarte hotărâți. Imediat după Zilele Deschise ale Caselor Pasive 2017 au programat o întâlnire la sediul EvoHouse și a început discuția inițială, urmată apoi de un plan și de o schiță de proiect.

“Am lucrat mult pe imagini, ni s-au pus peste 300 de întrebări punctuale și concrete, am vorbit despre principii, despre ce ne dorim. A mers ușor procesul și cred că a ajutat mult faptul că noi deja știam deja destul de bine ce ne dorim. Mai mult, aveam o imagine cu o casă găsită pe internet care ne-a plăcut foarte mult.  Faptul că echipa EvoHouse a fost prezentă în zona de tampon a făcut ca procesul construirii casei să nu fie unul stresant. Echipa Evo era mereu între noi și executanți, în calitate de project manageri și responsabili de proiect”, mai spune Iuliana.

De ce casă pasivă?

Am întrebat-o pe Iuliana de ce și-a dorit o casă pasivă. Asta mai ales în contextul în care subiectul nu e unul extrem de cunoscut de publicul larg. “Am avut încredere să încercăm să ne construim o casă pasivă după ce am văzut EvoHouse Luminii. Ne-a convins faptul că am vizitat-o, am văzut-o, am avut feelingul acela special de aer curat și proaspăt. Mai mult, faptul că e o casă certificată și precertificată îți dă siguranța că e așa cum scrie că trebuie să fie: eficientă energetic, sănătoasă, curată”, ne împărtășește Iuliana.

Două dintre întrebările pe care ni le pun cei care sunt curioși să afle detalii despre casa pasivă sunt legate de aer – cum se face ventilația? – și de încălzire – cum se încălzește casa pasivă? Am întrebat-o pe Iuliana pentru că are darul să explice pe înțelesul tuturor.

“Avem sistem de ventilație cu sistem de recuperare de căldură, el preia aerul din casă, aer care e încălzit prin geamuri, de la soare, scoate aerul viciat dar păstrează căldura lui și încălzește aerul curat pe care îl aduce de afară. În momentul în care nu mai reușește să păstreze temperatura optimă aleasă (21 de grade în cazul nostru, indiferent de anotimp, zi sau noapte), deci atunci când casa se răcește din cauza lipsei soarelui, pompa de căldură încălzește pardoseala în cele două băi, iar apoi aerul încălzit se dispersează în toată casa folosind sistemul de ventilație”, explică Iuliana.

Prima zi în noua casă

30 iulie 2018 e ziua de care probabil o să-și amintească mult timp de acum încolo Iuliana și Răzvan. E ziua în care s-au mutat în casa lor. Locuiseră înainte în Florești într-un apartament, dar acum mutarea avea să fie ceva wow! O casă de 134 de metri pătrați utili care are o eficiență energetică extrem de bună, beneficiază de aer proaspăt și temperatură constantă indiferent de anotimp și care arată extraordinar de bine. Cei doi au decis să se mute chiar dacă lucrările nu erau gata în totalitate. “Am decis să ne mutăm chiar dacă nu erau gata lucrările. Acum mai avem de lucru la câteva detalii de interior, iar pergola și amenajările exterioare vrem să le facem la primăvară”, spune stăpâna casei.

Cât a costat EvoHouse Coste

Fiecare casa e diferită în funcție de ceea ce-și doresc proprietarii. În cazul caselor pasive, depinde mult și terenul, orientarea și multe alte criterii. “Casa noastră, de 134 de metri pătrați, ne-a costat 200.000 de euro. Totul s-a făcut conform proiectului și estimărilor inițiale. Aici au intrat și costurile legate de teren, gard, inclusiv amenajarea unui drum provizoriu până la casa noastră și amenajările interioare. Terenul era în trepte, iar după ce am făcut fundația am decis că vrem să avem spațiu verde drept, să nu avem terasamente. Ne-am bucurat că a existat mereu o transparență totală a prețurilor: știam cu ce preț se cumpără materialele, de ce e nevoie de ele și a fost o comunicare foarte bună”, spune Iuliana.

EvoHouse Coste are o suprafață utilă de 134 mp, două dormitorare plus baie, un apartament matrimonial care conține cu dormitor, dresing și baie proprie, dar și un open space: living, dinning și bucătărie.

Arhitectură și spațiu interior

Merită să spunem câteva vorbe și despre arhitectură. Încă de la prima întâlnire dintre echipa EvoHouse și proprietarii viitoarei case a fost clar că va fi o construcție minimalistă, cu linii curate, clar definite și cu o cromatică deschisă. S-a folosit lemn ca material accentuat, iar volumetria se înscrie în peisaj prin forma ruptă în 2, contextuală. Curtea interioară este intimă prin planul în formă de L, iar casa are parte de multă însorire prin ferestrele mari.

Interioarele sunt gândite minimalist, cu obiecte esențiale dar cu rafinament, casa e spațioasă, iar legătura strânsă cu natura se face prin vitralii și uși glisante mari și mult lemn descoperit pe interior. Cromatica e una calmă, contemporană, naturală. Datorită spațiilor întrepătrunse, dar bine definite, casa dă impresia că e mult mai mare decât e de fapt.

Spațiile de zi tip open space se pot reconfigura în funcție de eveniment, cu masa extensibilă de până la 10 persoane. Bucătăria are un blat de bar care e în același timp paravan de separare, astfel că aici copiii își pot face temele în timp ce mama (sau tatăl) gătește.

Ample spații de depozitare în bucătărie ajută la menținerea unei atmosfere curate, organizate și minimaliste. Holul care leagă spațiul de zi de cel de noapte este integrat în spațiul de zi, iar suprafețele aparente din lemn structural unesc diferitele zone.

Suite-ul matrimonial este o unitate independentă care oferă în același timp transparență și spațiu prin baia wellness cu perete de sticlă, păstrând intimitatea cuplului față de exterior și restul casei. Structura suite-ului e gândită ca zona să fie oricând reconfigurabilă. În plus, suprafețele vitrate fără parapet păstrează o legătură imediată cu exteriorul și dau senzația de spațiu mai mare.

Despre familia Coste

Iuliana și Răzvan Coste sunt programatori, locuiesc în Cluj, în Colonia Sopor, iar din vara anului 2018 trăiesc în casa visurilor lor. Amândoi și-au imaginat-o la fel, știau că vor să fie pe un singur nivel și aveau multe idei concrete legate de ea, așa că a existat un punct bun de pornire.

Au fost colegi de facultate, la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Știinte Economice și Gestiunea Afacerii. “În ultimul an ne-am descoperit, am format un cuplu din 2010, iar după un an ne-am mutat împreună, în Florești, într-un apartament cu o cameră deținut de părinții lui Răzvan. Răzvan e clujean, eu sunt din Sibiu”, afirmă Iuliana. În 2014 s-au căsătorit, iar în 2015 a venit pe lume primul copil al familiei, Casian, urmat de micuța Marina, care în curând va împlini un an. “Casian avea 4-5 luni când am luat decizia că vrem casă pasivă”, spune Iuliana. EvoHouse Coste mai are un locatar: simpaticul cățel Happy.

Am întrebat-o pe Iuliana care e cel mai mare avantaj pe care îl simte în locuirea într-o astfel de casă: “Calitatea aerului e foarte bună, căldura e foarte importantă pentru mine, temperatura la nivelul solului e la fel de mare ca în restul casei așa că ne jucăm pe jos cu mașinuțele și nu ne e frig, asta deși nu avem încălzire în pardoseală. Și avem costuri extrem de reduse la încălzire. Am fost friguroasă la viața mea și mereu m-am întrebat cât o să trebuiască să plătesc pe căldură într-o casă. Se spune că balanțele iau greu decizii. Și eu, și Răzvan suntem în zodia balanță, dar am decis ușor că vrem o casă pasivă. Am simțit pe propria piele cât de bine te simți într-o casă pasivă și am vrut și noi una. Nu am vrut să mă întreb peste ani Cum ar fi fost dacă? așa că am trecut la fapte. O avem și ne bucurăm de ea, iar partea bună e că totul a fost fără stres psihic”, spune Iuliana.

 

Arhitect proiectant: Szabolcs Szilveszter

Arhitect amenajări interioare: Arina Timiș

EvoHouse Coste este un proiect realizat de EvoHouse.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published.