Cum poți să-ți reabilitezi locuința cu principiile casei pasive

  –         Îmi place casa mea. Chiar nu vreau să-mi construiesc alta. Dar, Doamne, câtă căldură mai consumă, mai ales iarna! Știi cât mi-a venit factura la gaz iarna trecută? Pff, nici nu vreau să mă mai gândesc…

–          Casa pasivă sună bine, dar câți dintre noi ne permitem să ne construim de la zero o casă! Mai ales într-un oraș în care prețul terenurilor crește, crește, crește!

–          Locuiesc la bloc și-mi place viața la bloc. Nu am nici banii, nici dorința să stau la casă. Mi se pare prea scump, o casă înseamnă risipă de bani.

–          Vreau o locuință pasivă. Sau aproape pasivă, măcar. Dar nu am energie să încep un astfel de proiect de la zero.

–          De 5 ani mă chinui să scap de mucegai. Chiar trebuie să ne mutăm, înainte să ne îmbolnăvim aici și noi, și copiii!

–          O să-mi reabilitez termic locuința. Pierdem căldură, practic aruncăm banii pe fereastră. Dar oare la cine să apelez ca să facă treaba asta ca lumea?

Am auzit replicile de mai sus de n ori. Poate te regăsești și tu într-una dintre ele. Sau chiar în mai multe. Am întâlnit mulți oameni care ne-au spus că-și iubesc mult casa/apartamentul, dar că visează să-l vadă eficient energetic. Eficient pe bune. Pasiv, dacă se poate. E adevărat, deseori standardul casei pasive nu poate fi obținut la clădirile mai vechi, iar motivele sunt diverse.

Totuși, avem o veste bună. Orice locuință poate să se apropie foarte mult de standardul de casă pasivă. Tocmai pentru astfel de cazuri prestigiosul Passivhaus Institut din Germania – cel care oferă certificarea caselor pasive – derulează programul EnerPhit. Pe scurt, poți să renovezi și să restaurezi conform standardului EnerPhit. Adică folosești componentele și principiile Passive House pentru toate elementele structurale relevante. Îți spunem în rândurile de mai jos cum facem noi asta în proiectele EvoHouse.

Cât poți economisi după o reabilitare termică făcută ca la carte

Care sunt rezultatele unei reabilitări conform standardului EnerPhit? Mai mult decât bune, zicem noi, pe mai multe paliere: confort termic, integritate structurală, eficiența costurilor și cerințele energetice.

Cât poți economisi la costurile cu energia după o astfel de reabilitare EnerPhit? Între 75 și 90%. Da, la clădiri existente, apartamente și case.

 Iar acum vine partea cea mai bună. Rezultatele sunt măsurabile. De aici și certificatul pe care-l primești după ce se fac toate lucrările și măsurătorile.

Dacă la reabilitarea termică clasică (să-i spunem așa) vezi schelele, polistirenul și rămâne să descoperi singur cât de eficientă e lucrarea în materie de costuri/reduceri la facturi, aici vorbim despre rezultate pe care le poți vedea cu ochiul liber. Și simți cu portmoneul.

Ce facem în cadrul reabilitării termice EnerPhit

În primul rând, e puțin spus reabilitare termică. Întâi de toate, vorbim cu proprietarii și aflăm ce nevoi are persoana sau familia care locuiește acolo. Ce și-ar dori și cum am putea să satisfacem acele nevoi? 

Îți vom vorbi mai multe despre asta într-un material viitor în care vom prezenta Casa GE, la reabilitarea și modernizarea căreia lucrăm chiar acum. E un proiect care ne provoacă și la care deja începem să vedem rezultatele.

Dar să revenim la reabilitare: fiecare construcție e diferită, la fel sunt și nevoile celor care locuiesc acolo. Totuși, unele lucrări sunt general valabile pentru construcțiile din țara noastră (vechi, noi, case, blocuri) și le-am sintetizat în rândurile de mai jos:

  •     izolare termică îmbunătățită (pe baza principiului: dacă trebuie făcută, haideți să o facem bine)
  •     reducem punțile termice
  •     îmbunătățim etanșeitatea
  •     utilizăm ferestre de înaltă calitate (pe care le folosim și la casele pasive)
  •     instalăm un sistem de ventilație cu recuperare de căldură extrem de eficientă (din nou, recomandăm și folosim sistemele folosite și la casele pasive)
  •     instalăm un sistem eficient de generare a căldurii
  •     utilizăm surse regenerabile de energie.

Dacă e nevoie, facem o regândire, o reconfigurare a locuinței. O renaștere, i-ai putea spune.

E ca și cum ai păstra tot ce iubești la cuibul tău, dar în același timp repari și regândești tot ceea ce nu îți e pe plac sau poate e ineficient în acest moment. De exemplu, compartimentarea, structura casei, destinația subsolului, a podului sau a anumitor zone din locuință. Asta, sigur, pe lângă îmbunătățirea indicatorilor de confort al spațiului despre care am scris mai sus.

Foto: Casa GE în starea inițială

Foto: Randare. Casa GE, așa cum va arăta la finalizarea lucrării

Cum facem reabilitarea

Scopul e să creștem eficiența energetică a clădirii și să mărim gradul de confort al locuinței. Adică să ai aer proaspăt nonstop, să nu pierzi căldura și să ai un spațiu perfect funcțional pentru nevoile tale și ale familiei. 

Cum facem asta:

  • îmbunătățim izolația termică și anvelopa clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu superior, planșeu peste subsol), șarpanta, luăm inclusiv măsuri de consolidare;
  • reabilităm și modernizăm instalaţia de distribuţie a agentului termic – sistemul de încălzire şi apă caldă de consum, parte comună a clădirii tip bloc de locuinţe, montăm robineți cu cap termostatic etc
  • instalăm sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldură etc
  • înlocuim sau îmbunătățim instalația electrică – înlocuim corpurile de iluminat fluorescent și incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață;
  • implementăm sisteme de management al funcționării consumurilor energetice: instalăm sisteme inteligente pentru promovarea și gestionarea energiei electrice.

 În concluzie, reparăm, reabilităm, regândim, restructurăm. Eficientizăm la maximum.

 Cât costă

Fiecare locuință e diferită, iar nevoile sunt și ele distincte în funcție de nevoi și de starea locuinței. 

Costurile depind de complexitatea proiectului, de amploarea modificărilor interioare, de tipurile de materiale folosite, de tipul construcției – casă sau apartament – și de modificările funcționale pe care le facem. După analiza aprofundată a locuinței oferim costuri exacte sau aproximative astfel încât proprietarii să poată lua o decizie în cunoștință de cauză. 

Cum ar fi dacă locuința ta ar fi atât de eficientă încât nu ai mai avea grija facturilor, grija zonelor cu igrasie sau mucegai, a frigului? Ar fi cu adevărat potrivită pentru tine atunci?

Despre noi

EvoHouse – centrul de competență pentru clădirile viitorului – este un ONG care proiectează și implementază tehnologii inovative de construcții. Protejăm mediul înconjurător, căutăm soluții care oferă confort ridicat la un consum de energie foarte mic. Proiectele de construcții sunt dezvoltate la cererea pionierilor clădirilor viitorului care vor să trăiască într-un mediu sănătos, confortabil aproape fără costuri de întreținere și care doresc să împărtășească experiențele și cu alte persoane interesate de acest stil de viață.

Dacă vrei să-ți reabilitezi pe bune locuința, trimite-ne un mesaj pe adresa contact@evohouse.eu, iar noi te contactăm pentru o primă discuție de evaluare.

O toamnă călduroasă îți dorim!

Leave a Comment

Your email address will not be published.